Prima reacție a Guvernului despre motivarea CCR! Ionel Dancă: Calendarul organizării alegerilor parlamentare pe 6 decembrie - în vigoare
Guvernul a anunțat ce va face după publicarea motivării Curții Constituționale în Decizia privind stabilirea de către Parlament a datei alegerilor, și nu de Guvern. Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat miercuri că tot calendarul aferent organizării alegerilor parlamentare pentru data de 6 decembrie este în vigoare.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă a mai precizat că Executivul urmează să decidă care sunt căile de urmat după ce va analiza motivarea Curţii Constituţionale.
CCR a publicat astăzi (miercuri - n.red.) motivarea la decizia prin care respinge sesizările președintelui și Guvernului legate de stabilirea de către Parlament a datei organizării alegerilor. CCR a decis că Legislativul „are deplina competenţă de a stabili data scrutinului printr-o lege ordinară sau organică”.
Data alegerilor parlamentare decisă de Guvernul Orban pentru 6 decembrie poate fi amânată, potrivit MOTIVĂRII Curții Constituționale publicate miercuri, 14 octombrie. CCR a decis că alegerile pot fi organizate și anticipat, și peste termen, în acest al doilea caz, în nu mai mult de trei luni de la expirarea mandatului de patru ani al actualei legislaturi. Astfel, propunerea PSD de a organiza alegerile parlamentare pe 14 martie intră în linie dreaptă în cazul în care va fi de acord și președintele Klaus Iohannis. În acest moment, legea prin care parlamentarii stabilesc singuri când pot fi organizate alegerile legislative nu este în vigoare, ci așteaptă promulgarea de la Cotroceni.
„Hotărârea de guvern este în vigoare în momentul de faţă şi tot calendarul aferent organizării alegerilor pentru data de 6 decembrie. Am văzut şi noi motivaţia, aşa cum a fost publicată, urmează să facem o analiză asupra acestui conţinut şi să decidem care sunt căile de urmat", a declarat Ionel Dancă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului, prin lege ordinară, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care a fost respinsă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind organizarea alegerilor parlamentare.
AMÂNAREA alegerilor parlamentare, în linie dreaptă: se pot organiza PESTE TERMEN, la cel mult 3 luni după expirarea mandatelor - MOTIVAREA CCR
La finalul lunii septembrie, CCR a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.