MENIU

Prima reacție a ambasadorului Israelului în scandalul de spionaj Black Cube

Ambasadorul Israelului în România a demontat acuzațiile conform cărora Mossadul ar fi în spatele scandalului Black Cube. Invitată în emisiunea ”Ambasador România„, Tamar Samash a precizat că nu există nicio legătură între serviciul de informații israelian și cei doi condamnați, iar relațiile dintre Israel și România nu au fost afectate de acest caz.

În emisiunea ”Ambasador România”, realizată de Alexandru Cumpănașu, ambasadorul Israelului a precizat că presa a făcut un caz prea mare dintr-un lucru care nu era așa.

”Presa a prezentat cazul ca și cum Mossadul din Israel ar fi spionat România. Legătura cu Mossadul a fost foarte subțire. Unul dintre foștii șefi ai Mossadului avea legături cu acea companie britanică. Mossadul nu a fost implicat în niciun fel”, a declarat Tamar Samash.

Ambasadorul a adăugat că lipsa de profesionalism a spionilor este o dovadă că Mossadul nu a avut nicio implicare. Oficialul israelian cred că scandalul nu a afectat relațiile bune dintre cele două țări.

”Un biet tânăr israelian nu va distruge relațiile bune pe care le avem cu România. Cazul Black Cube demonstrează că avem specialiști în securitatea informatică și că avem relații bune cu partenerii noștri români pe acest subiect”, a mai spus Samash.

Toate afirmațiile ambasadorului israelian în România despre Black Cube vor fi difuzate în exclusivitate sâmbătă, de la 18.30, la emisiunea ”Ambasador România”.

 
Mai multe articole despre:
Israel Kovesi Mossad AMBASADOR ROMÂNIA black cube