Prima dragoste a lui Robert Redford
Robert Redford s-a aflat la Paris în acest sfârşit de săptămână pentru a participa la decernarea premiilor Cesar ale cinematografiei franceze, unde a primit un trofeu onorific pentru întreaga sa carieră.
Într-un interviu acordat sâmbătă Cinematecii franceze, înainte de susţinerea unui masterclass, reputatul actor american a mărturisit că a sosit timpul pentru a se întoarce la acel moment al vieţii sale de dinainte de a deveni actor, când dorea să se facă pictor.
"Când aveam 18 ani, este singurul lucru pe care îl aveam în cap: să devin pictor, artist. Am venit aici în Franţa pentru a studia pictura. Am renunţat la această idee când am devenit actor, ceea ce a fost bine, dar fac acest lucru de prea mult timp. Poate că a sosit timpul să mă detaşez şi să revin acolo unde am început, să fiu artist", a spus actorul în vârstă de 82 de ani, sub privirile soţiei sale şi a numeroşi cinefili şi admiratori veniţi să-l vadă la masterclas.
"Niciodată nu trebuie să spui niciodată, să spun că nu voi mai juca în filme sau că nu voi mai regiza filme: nu poate şti nimeni. Când am spus că vreau să mă retrag din meseria de actor, am vrut să spun că îmi doresc să merg în altă direcţie", a mărturisit veteranul actor.
Robert Redford a dezvăluit de asemenea în ianuarie că vrea să aibă un rol mai puţin proeminent la Festivalul de la Sundance pe care l-a înfiinţat.
Ultimul său film, ''The Old Man and the Gun'', în care interpretează un jefuitor cu suflet mare, a avut premiera în SUA la sfârşitul anului 2018. Inspirat din fapte reale, filmul prezintă povestea lui Forrest Tucker care, la 70 de ani, a reuşit să evadeze din închisoarea San Quentin şi a pornit o serie de jafuri care a uluit autorităţile.
Înainte de masterclass, Cinemateca a proiectat "Toţi oamenii preşedintelui" (1976), interpretat şi produs de Redford.
Întrebat despre capacitatea cinematografiei americane de a propune azi un asemenea film, Redford s-a declarat optimist: "Cred că da. Nu exact ca în 'Toţi oamenii preşedintelui'. Dar cred că există suficiente talente, regizori şi actori capabili de aşa ceva, cred că acest lucru se va întâmpla", a încheiat el.
Cea de-a 44-a gală de decernare a premiilor Cesar a avut loc vineri seară la sala Pleyel din Paris. La eveniment, considerat echivalentul francez al galei premiilor Oscar, premiul Cesar onorific, decernat pentru întreaga carieră, i-a revenit anul acesta actorului, regizorului şi producătorului american Robert Redford.