PRIMA discuție a prințului Harry cu fratele său, William, și tatăl său, Charles, după interviul exploziv dat de Meghan Markle
Cei doi frați din familia regală britanică, prinții William și Harry, au avut o primă discuție după interviul lui Meghan Markle ce a bulversat Casa regală. Au apărut și primele informații despre cât de bine a decurs conversația dintre aceștia.
Prinţul Harry a vorbit cu fratele lui mai mare, prinţul William, dar și cu tatăl său, prințul Charles, pentru prima dată după interviul acordat de el şi soţia lui, Meghan, jurnalistei americane Oprah Winfrey, însă discuţia lor a fost „neproductivă”, a declarat marţi o cunoştinţă a cuplului princiar britanic, citată de Reuters.
„I-a sunat pentru a vedea cum se simt. A vorbit cu fratele său, dar și cu tatăl său. Mi s-a spus că acele conversații nu au fost productive, dar sunt bucuroși că au avut cel puțin o conversație”, potrivit sursei citate de mass-media din Marea Britanie.
Înaintea discuției, o primă reacție publică la interviul cumnatei sale, a fost în urmă cu o săptămână, când Prințul William, duce de Cambridge, a afirmat că familia regală britanică „nu este deloc o familie rasistă”.
În interviul acordat prezentatoarei americane de televiziune Oprah Winfrey, difuzat de postul de televiziune american CBS pe 7 martie, Meghan a spus că un membru al familiei regale britanice s-a întrebat cât de închisă urma să fie culoarea pielii fiului ei, Archie, după naştere, iar prinţul Harry a declarat că tată lui, prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, l-a dezamăgit şi că el însuşi s-a simţit „prins în capcană” în timp ce era membru cu rol activ al familiei regale.
Meghan Markle, acuzații grave la adresa familiei britanice regale: ”Rasism, nepăsare și minciună!”. Interviu exploziv cu Oprah Winfrey VIDEO
Gayle King, coprezentatoare a emisiunii „This Morning”, difuzată de postul CBS, a anunţat că a stat de vorbă cu Meghan şi Harry în weekendul trecut şi că o discuţie între cei doi prinţi britanici a avut loc de atunci.
„E adevărat, Harry a discutat cu fratele lui şi a stat de vorbă şi cu tatăl lui. Mi s-a spus că acele conversaţii au fost neproductive, însă toţi trei sunt bucuroşi că măcar au iniţiat o conversaţie”, a declarat jurnalista americană.
Biroul de presă de la Kensington Palace, reşedinţa oficială a prinţului William, nu a făcut deocamdată comentarii pe marginea dezvăluirilor făcute de Gayle King.
Interviul acordat de Meghan şi Harry a împins monarhia britanică în cea mai gravă criză a sa de după moartea prinţesei Diana, mama prinţilor William şi Harry, decedată în urma unui accident de automobil în 1997, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Meghan Markle, interviu pentru Oprah Winfrey: Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă
Interviul a fost difuzat la scurt timp după ce Palatul Buckingham a anunţat că va investiga acuzaţiile de intimidare formulate împotriva lui Meghan de foşti consilieri ai ei, înainte ca fosta actriţă americană şi prinţul Harry să renunţe la statutul de membri activi ai casei regale şi să se mute în California anul trecut.
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a declarat că membrii familiei regale britanice sunt întristaţi de experienţele dificile prin care au trecut nepotul ei Harry şi soţia acestuia.
„Chestiunile menţionate de ei, în special cea rasială, sunt îngrijorătoare. Deşi unele amintiri pot să varieze, aceste acuzaţii sunt tratate într-o manieră foarte serioasă şi vor fi analizate de familia regală într-un cadru privat", a transmis Palatul Buckingham într-un comunicat dat publicităţii pe 9 martie.
Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama a declarat că dezvăluirile făcute de Meghan despre o remarcă legată de posibila culoare a pielii a fiului ei au fost "sfâşietoare" şi că speră că experienţele prin care a trecut fosta actriţă americană să fie o lecţie pentru lumea întreagă.