Prima declarație a Maiei Sandu, după ieșirea de la urne. Ce a transmis candidatul proeuropean la alegerile prezidențiale din Republica Moldova
Ce a declarat Maia Sandu imediat după ieșirea de la urne. Mesajul transmis de candidatul proeuropean la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, către toți cetățenii.
Preşedintele proeuropean a Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi-a manifestat duminică speranţa că alegătorii vor ieşi în număr cât mai mare la vot şi că vor proteja ţara de rele.
Ea a declarat, la ieşirea de la urne, că "hoţii vor să cumpere ţara", dar a subliniat că "puterea oamenilor este infinit mai mare decât orice mârşăvie a lor".
"Eu am votat cu Moldova. Am încredere că cetăţenii noştri vor alege bine pentru ţara noastră. Ei, de fiecare dată, au dus ţara înainte, ei au protejat-o de rele. Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniţi să ne păstrăm pacea, să ne păzim votul, să ne păzim independenţa. Hoţii vor să ne cumpere votul, hoţii vor să ne cumpere ţara, dar puterea oamenilor este infinit mai mare decât orice mârşăvie a lor. Puterea Moldovei este în fiecare dintre voi. Ieşiţi la vot cu credinţă şi cu speranţă! Capul sus, moldoveni! Doamne ajută!", a declarat Sandu, conform Agerpres.
Maia Sandu se confruntă, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, cu socialistul Alexandr Stoianoglo.