MENIU

Prima școală de vară organizată de CNMR. Mihai Daraban: "Trebuie să învăţăm de la specialişti"

Economie şi administraţie. Au fost temele zilei la şcoala de vară a Coaliţie pentru Dezvoltarea României. Cei 50 de viitori lideri selectați din ţară au întors pe toate părțile cele două domenii în dialog cu lectori de excepţie. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și industrie a României, Alexandru Cumpănașu, jurnalistul Mircea N. Stoian sau omul de afaceri Mohammad Murad sunt doar o parte dintre cei care au încercat să ofere soluții pentru schimbarea sistemului administrativ.

Teodora Panțu are 25 de ani. Patru ani i-a petrecut în Marea Britanie, unde a studiat la o universitate de prestigiu, London School of Economics and Political Science. A lucrat apoi ca profesor în Azerbadjan, unde a colaborat cu un institut de cercetare proeuropean. S-a întors totuși în țară. "Am simţit o responsabilitate de a mă întoarce pentru că m-am format, am ceva de oferit şi este patriotic. Am simţit că am responsabilitatea să ofer ţării mele", a spus ea.

Şi Ciprian Preda a venit pentru a preda matematică la Universitatea de Vest din Timişoara. Asta după ce a studiat la Universitatea UCLA şi a renunţat la un salariu pe care nu l-ar câştiga în ţară pentru a-şi folosi expertiza în România. "În România nici măcar nu e definit, într-o maniera consistenta notiunea de cercetător. Evident MUSCĂ subfinanţarea cronică a cercetării are un impact major", a spus el.

În fața unor oameni ca Teodora și Ciprian, lectorii invitați de CNMR au acceptat provocarea de a prezenta soluții în domeniul administrației și economiei.  

"85% din cei care sunt la noi aveau bilete, sau, de obicei plecau în Turcia. Am luat clientul care pleca în Turcia, deci să rămână banii în ţară. Chiar vrem şi noi oamenii de afaceri să avem rolul nstru, să onorăm toate obligaţiile şi aşa ne simţin mult mai bine decât să avem un profit mai mare şi să fim acuzaţi în fiecare zi de una, de alta", povesteşte MOHAMMAD MURAD, om de afaceri.

Nevoia de specialişti se simte şi la nivelul Parlamentului. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, explică situaţia: "Trebuie să învăţăm să jucăm pe mâna specialiştilor, iar opinia publică va trebui să înţeleagă, ştiu, mai sunt trei săptămâni până la vot, va trebui să se uite cu mare atenţie pe pregătirea fiecărui individ pe care îl va vedea pe buletinul de vot. Ce a performat, ce a făcut, ce ştie să facă".

Mâine e ultima zi a şcolii de vară a Coaliției pentru Dezvoltarea României]. Proiectul "50 pentru România" continuă însă și are scopul de a reforma sistemul politic și cel administrativ prin lideri de înaltă pregătire și expertiză în domenii cheie.