ALIANŢE pentru turul 2 al prezidenţialelor: Vadim, Tăriceanu şi Meleşcanu, alături de PONTA
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE. Prima alianţă electorală s-a stabilit deja pentru turul doi al prezidenţialelor: PRM şi UNPR. Acordul a fost semnat marţi. Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu şi-au anunţat la rândul lor susţinerea pentru candidatul PSD.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE. UNPR a semnat, marţi, un protocol electoral cu PRM. Astfel, Corneliu Vadim Tudor îşi declară susţinerea faţă de Victor Ponta în turul 2 al alegerilor prezidenţiale.
"Uniunea Natională pentru Progresul României a încheiat marţi, 4 noiembrie 2014, un Protocol de colaborare cu Partidul România Mare (PRM) privind susţinerea candidaturii domnului Victor Ponta în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale din data de 16 noiembrie 2014", se arată într-un comunicat UNPR, citat de MEDIAFAX.
Protocolul a fost semnat de către preşedintele UNPR Gabriel Oprea şi de către preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, menţionează sursa citată.
BEC a anunţat, la ora 14:00, rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale. Corneliu Vadim Tudor a obţinut 3,68% din voturi.
Eckstein Kovacs Peter: Nu știu cum va primi electoratul maghiar asocierea UNPR cu PRM
Fostul senator UDMR e rezervat în privința reacției maghiarimii la vestea că UNPR semnează un protocol cu PRM pentru susținerea lui Corneliu Vadim Tudor.
E o decizie luată nu de domnul Ponta, ci de aliații domnului Ponta. E o decizie care nu știu cum va fi privită în comunitatea maghiară. E regretabil că PRM a fost scos din cordonul sanitar în care fusese lăsat. UDMR va lua o decizie joi, nu știu care va fi aceea și nici nu îmi permit să speculez", a declarat Eckstein Kovacs Peter, pentru realitatea.net.
Tăriceanu vorbeşte despre refacerea USL
Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că au existat discuţii în cadrul structurilor de conducere a partidului pe marginea refacerii USL, după alegerile din 16 noiembrie.
"Obiectivul principal pe care-l avem în momentul de faţă este câştigarea alegerilor, prin eliminarea oricărei posibilităţi ca regimul Băsescu să se reproducă sub o formă sau alta, mă refer aici la domnul Iohannis. Le-am cerut colegilor mei să-mi dea un mandat în acest sens, pe care mi l-au acordat, şi, în acelaşi timp, le-am cerut să se mobilizeze cu toate forţele pentru că bătălia continuă, cu toate că Ponta are un avans important", a declarat, marţi, Călin Popescu Tăriceanu.
"Acest mandat este pentru a ne mobiliza şi a-i da posibilitatea celui care reprezintă alternativa la regimul Băsescu să învingă", a continuat liderul PLR.
Meleşcanu sare în barca lui Ponta
Teodor Meleşcanu şi-a anunţat la rândul său susţinerea pentru Victor Ponta în turul al doilea al prezidenţialelor, precizând că un factor esenţial în adoptarea acestei decizii a fost convingerea fermă că împreună vor aplica o politică în favoarea securităţii României şi a unei dezvoltări economice durabile.
"În urma evaluărilor contextului politic intern premergător turului doi al alegerilor prezidenţiale 2014 şi a unei serii de discuţii pe care le-am purtat cu premierul, doresc să aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în turul al II-lea al alegerilor il susţin pe candidatul Victor Ponta. Totodată recomand electoratului care mi-a acordat încrederea în primul tur să susţina candidatura domnului Victor Ponta", a anunţat Meleşcanu într-un comunicat.