MENIU

Prezidențiale turul II. Adresele unor secţii de votare organizate în străinătate, modificate

Anunț de ultimă oră pentru românii care votează în străinătate! Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Autorităţii Electorale Permanente modificarea adreselor unor secţii de votare organizate în străinătate în contextul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a unor situaţii obiective.

"În continuarea demersurilor de organizare a procesului de vot în străinătate pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Ministerul Afacerilor Externe a solicitat astăzi, 15 noiembrie 2019, conform legii, Autorităţii Electorale Permanente modificarea adreselor unor secţii de votare. Aceste modificări sunt necesare ca urmare a unor situaţii obiective şi au în vedere asigurarea unor condiţii optime pentru cetăţenii români care vor vota în străinătate pentru turul al doilea", informează, vineri, MAE.

Astfel, în cazul secţiei de votare 178 (Leipzig) autorităţile locale au notificat misiunea diplomatică asupra indisponibilităţii locaţiei asigurate pentru turul întâi.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri pentru relocarea secţiei 178 în alt spaţiu.

Adresa noii locaţii a secţiei de votare este Administraţia Primăriei Leipzig, Burgplatz 1 (intrarea prin strada Markgrafen nr. 3), 04109 Leipzig.

Ministerul Afacerilor Externe a solicitat, de asemenea, aprobarea Autorităţii Electorale Permanente pentru relocarea uneia dintre cele două secţii de votare care au funcţionat la Plymouth la turul I al alegerilor prezidenţiale (secţia de votare nr. 578) la Londra/Edgware.

Propunerea este fundamentată pe constatarea unui flux foarte mare de alegători la unica secţie de votare din Londra/Edgware (cea mai solicitată, practic, dintre secţiile de votare din străinătate), la primul tur al alegerilor (cu o prezenţă de 7.264 alegători), comparativ cu afluenţa relativ redusă înregistrată la cele două secţii din Plymouth (la primul tur de scrutin înregistrându-se un număr total de 792 votanţi la ambele secţii).

Prin relocarea propusă se urmăreşte, astfel, crearea condiţiilor necesare pentru optimizarea şi eficientizarea procesului de gestionare a fluxurilor anticipate de votanţi în cele două circumscripţii la cel de-al doilea tur al alegerilor.

Persoanele care vor dori să-şi exercite dreptul de vot în Plymouth, o vor putea face, şi la turul al doilea, la secţia nr. 579, care va continua să funcţioneze la aceeaşi adresă ca şi la primul tur: Pilgrim Church, St. Levan Road Plymouth, PL2 3AE. În ceea ce priveşte noua adresă a secţiei de votare nr. 578, aceasta este The Hive London, Camprose Avenue, Londra, HA8 6AG, precizează MAE.

În cazul secţiei 734 (Madridejos, Spania), locaţia utilizată la primul tur al alegerilor prezidenţiale nu mai corespunde standardelor de siguranţă necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţilor specifice votării, ca urmare a deteriorării plafonului locaţiei şi a unor defecţiuni ale sistemului de încălzire. Întrucât aceste aspecte nu pot fi remediate în timp util, secţia va fi relocată la următoarea adresă: CEIP SANTA ANA - Salón de Actos, Calle Ruiseńor, nr. 1, 45710 Madridejos.

Potrivit MAE, ca urmare a acestor demersuri, Autoritatea Electorală Permanentă a operat modificările solicitate, prin adoptarea Hotărârii AEP nr. 43 din 15 noiembrie.

Votul pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în cele 835 de secţii organizate în străinătate se desfăşoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie, în intervalul orar 12,00 - 21,00, sâmbătă, 23 noiembrie, şi duminică, 24 noiembrie, în intervalul orar 7,00 - 21,00.

MAE recomandă cetăţenilor aflaţi în străinătate pe durata celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de a se prezenta la vot în cursul celor trei zile menţionate pentru a evita aglomerarea în ultima zi.

Alegeri prezidențiale 2019 turul 2. Tot ce trebuie să știi despre votul din 24 noiembrie 2019!

Mai multe articole despre: