MENIU

Prezervativele vor deveni ISTORIE! Noua metodă contraceptivă revoluționară pentru bărbaţi

Prezervativele vor deveni ISTORIE! Noua metodă contraceptivă revoluționară pentru bărbaţi

Noua invenţie are rezultate reversibile, la fel ca prezervativele.

Un tratament contraceptiv revoluţionar, denumit "Vasalgel", urmează să fie folosit pe subiecţi umani.

Până acum, substanţa a fost utilizată doar pe iepuri masculi, însă s-a dovedit că, în cazul acestora, efectele sunt valabile pe o perioadă de cel puţin 12 luni.

Noua invenţie, realizată de o echipă de specialişti din cadrul companiei americane non-profit Parsemus Foundation, are rezultate reversibile, la fel ca prezervativele, considerate până acum ca fiind singura metodă de control a fertilizării, ale cărei efecte pot fi întrerupte în mod intenţionat. 

În momentul în care este injectat, hidrogelul blochează parţial vasele deferente (tubii musculari prin care circulă spermatozoizii maturizaţi), întrerupând fluxul spermei, dar nu şi pe cel al urinei. Odată întrerupt acest proces, riscul producerii ejaculării este, practic, eliminat.

În cadrul experimentului realizat recent, oamenii de ştiinţă americani au administrat celor 12 iepuri masculi folosiţi doze variate de Vasalgel. Rezultatele studiului au arătat că 11 dintre ei nu mai aveau spermatozoizi în sperma pe care o ejaculaseră. Iniţial, în cazul celuilalt iepure, au fost detectate urme de celule spermatice, însă acestea au dispărut complet după ce i-a fost administrată substanţa nou-creată în mod constant.

Pe parcursul întregului experiment, cei 12 iepuri nu au fost capabili să insemineze femelele cu care s-au împerecheat. Pe de altă parte, atunci când hidrogelul a fost eliminat din organismul lor, animalele şi-au recăpătat capacitatea de a fertiliza.

Dacă Vasalgel se va dovedi a fi, într-adevăr, o metodă contraceptivă eficientă, ea urmează să fie introdusă pe piaţă.

Mai multe articole despre:
prezervative Vasalgel