Preţul gazelor naturale din această iarnă va fi mai mic decât preţul din iarna lui 2019. Anunțul Ministrului Economiei
Ministrul Economiei - Virgil Popescu a anunțat, marți, la un post TV, că prețul la gaz din iarna 2020 va fi mai mic decât prețul din iarna 2019. Certitudinea ministrului se bazează pe faptul că ”preţul gazului a scăzut şi avem o referinţă mai joasă”.
”Aşa cum am promis, la 1 iulie, piaţa de gaze naturale s-a liberalizat. În plus faţă de această liberalizare am schimbat obligaţia de vânzare centralizată pe piaţa cu gaze cu un gas program release. Practic, prin acest program, am legat preţul gazelor din România de preţul bursei regionale de la Viena, Baumgarten. Exact cum am şi preconizat, oferta de gaze pe piaţa românească este mai mare decât cererea şi, evident, avem o ieftinire a preţului gazelor naturale, ajungând un pic sub preţul Bursei de la Viena.
Asta înseamnă că piaţa românească devine piaţă funcţională şi de aceea fluxul de gaze este şi de ieşire din România, nu numai de intrare în România. Vestea bună va fi şi pentru consumatorul casnic şi pentru consumatorul industrial, este că preţul gazului natural în România va fi mai scăzut. Acum, nu putem compara preţul din octombrie, noiembrie, decembrie cu preţul de acum. Dar cu certitudine preţul din iarna lui 2020 va fi mai mic decât preţul din iarna 2019. Asta cu certitudine, pentru că preţul gazului a scăzut şi scăzând avem o referinţă mai joasă”, a declarat Virgil Popescu.