MENIU

PRESIUNEA la ATI rămâne uriașă. Niciun pat liber pentru bolnavii COVID

Paturi în secție ATI (arhiva)

În data de 24 octombrie, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național nu există niciun pat liber în secțiile ATI COVID, din cele 1.705 câte sunt centralizate în sistem.

În București sunt avizate de DSP 373 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. 

La nivel național există o rezervă operațională de 153 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. 

Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. 

1.846 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La  nivel național, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.