Președintele Universității "Titu Maiorescu", din București, trimis în judecată pentru ȘANTAJ: Ce spun procurorii DNA, în rechizitoriu
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului URS IOSIF, președinte al Universității Titu Maiorescu (București) și președinte al consiliului de administrație al universității pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupție au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 10 martie și 18 mai 2021, în calitate de președinte al Universității Titu Maiorescu din București și președinte al consiliului de administrație al universității, inculpatul Urs Iosif ar fi amenințat o persoană, cadru didactic la aceeași universitate, că va da în vileag, în fața colectivului universității și al asociației membrilor fondatori ai universității, a organelor statutare ale acestora (senat, consiliu de administrație, adunare generală, consiliu etc) o serie de fapte compromițătoare (legate de cariera politică și universitară, de exercitarea abuzivă și păgubitoare a unei anumite funcții manageriale, de promovarea unor apropiați sau a unor rude in funcții didactice etc.) și că va determina declanșarea unor anchete disciplinare de către comisia de etică din universitatea amintită, atât împotriva respectivei persoane, cât și împotriva unei rude a acesteia, pentru a o constrânge:
- să recunoască/declare că a știut, în iunie 2019, că Iosif Urs urma să fie anchetat, că a avut o legătură cu sesizarea organelor judiciare privind fraudarea examenului de licență organizat în iunie 2019 de Facultatea de Drept a Univ. Titu Maiorescu și să îi spună cine a dat ordin procurorului să-l ancheteze;
- să îl sprijine să ajungă la cei despre care crede că pot influența soarta dosarului său, să-l „închidă” (fie ei, procurorul sau judecătorul de caz ori cel care le dă ordine), iar în caz contrar să părăsească universitatea prin încetarea contractului individual de muncă.
"Amintim că în cauza privind presupusa fraudă a examenului de licență, din sesiunea iunie - iulie 2019, organizat la nivelul Facultății de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București, Urs Iosif a fost trimis în judecată (vezi comunicat 870/VIII/3 din data de 9 decembrie 2020 punctul 13), iar o altă persoană a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției", informează DNA, într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.