MENIU

Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, URMĂRIT PENAL: 50.000 de euro pentru o SENTINŢĂ

Magistrat urmărit penal

Magistrat urmărit penal, la Iaşi, pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, Radu Dimitrie Tărniceriu, este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, după ce, în perioada când conducea Tribunalul Iaşi, ar fi cerut 50.000 de euro pentru intervenţii la alţi magistraţi.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că procurorii DNA Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de judecătorul Radu Dimitrie Tărniceriu, la data faptelor preşedinte al Tribunalului Iaşi, în prezent preşedinte al Tribunalului Militar Teritorial Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de  trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu.

Potrivit anchetatorilor, în 2010, o persoană i-a promis lui Tărniceriu 50.000 de euro pentru ca acesta, prin influenţa dată de funcţia deţinută, să facă intervenţii pe lângă magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi implicaţi în soluţionarea unei cauze civile.

"Intervenţia avea în vedere admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţei civile din data de 18.03.2010 a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea formulată de reprezentanţii unei societăţi comerciale împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi - promisiune acceptată de magistratul în cauză. Suma de 50.000 euro promisă iniţial de persoana respectivă în schimbul pronunţării unei decizii favorabile pentru societatea comercială, în apel, în dosarul Tribunalului Iaşi, urma să fie dată/primită după vânzarea terenului vizat de operaţiune, urmând să fie împărţită în cote egale între  Tărniceriu Radu-Dimitrie şi o altă persoană", arată DNA.

A doua zi după pronunţarea deciziei civile din 22.09.2010, în schimbul ajutorului primit, cumpărătorul de influenţă le-a dat lui Tărniceriu Radu-Dimitrie şi celeilalte persoane o participaţie la firma beneficiară a deciziei judecătoreşti, printr-o operaţiune de majorare de capital, în urma căreia cealaltă persoană a devenit asociat cu 20% la firma în cauză, mai susţin procurorii.

De asemenea, Tărniceriu a sprijinit (în contul traficului de influenţă, asigurându-i consilierea şi facilitându-i depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor justificative), împreună cu beneficiarul majorării de capital şi cu alte două persoane, demersurile inculpatului cumpărătorului de influenţă de a-i determina pe doi magistraţi din cadrul  Tribunalului Iaşi să pronunţe, fără vinovăţie, decizia civilă din 22.09.2010, prin care s-a admis apelul formulat de reprezentanţii societăţii comerciale. Ca urmare a acestei decizii judecătoreşti, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi, a fost obligat să întabuleze, în  favoarea societăţii, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 282,5 de hectare teren amplasat în extravilanul localităţii Gorban, judeţul  Iaşi, în condiţiile în care   acesta face parte din domeniul  public al statului, mai arată DNA.

"Ca urmare a acestor demersuri frauduloase, pe de o parte, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a suferit un prejudiciu în valoare de 1.963.199,51 lei, iar pe de altă parte, societatea  comercială în cauză a obţinut un folos de aceeaşi valoare urmare a intabulării ilegale a dreptului de proprietate al acestora asupra terenului în cauză în cartea funciară a localităţii Gorban.

DNA mai precizează că lui Tărniceriu i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile şi că în acest dosar sunt urmărite penal şi alte persoane.