MENIU

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie: Carantina este OBLIGATORIE în Bucureşti şi Ilfov

România a înregistrat, în ultimele zile, recorduri negative absolute la decesele de COVID-19 / Foto: Inquam

România a înregistrat, în ultimele zile, recorduri negative absolute la decesele de COVID-19. În Bucureşti şi în judeţul Ilfov, rata de incidenţă a depăşit 15 la mia de locuitori. Preşedintele Societăţii de Epidemiologie atrage atenţia că incidenţa a depăşit de mult cota la care erau obligatoriu de luat măsuri.

"Este un moment absolut critic, nu neapărat din cauza incidenţei, ci pentru că înregistrăm 400 de decese zilnic. În Bucureşti şi Ilfov s-a depăşit de ceva vreme gradul de incidenţă de la care era necesară carantinarea. Ştiu, nu este uşor să impui o astfel de măsură incomodă pe fondul gradului de complianţă al populaţiei şi într-o zonă în care activităţile economice, politice şi culturale au o asemenea intensitate. Dar este obligatorie. Repet, incidenţa a depăşit de mult cota la care erau obligatoriu de luat asemenea măsuri în Bucureşti-Ilfov. Oricum, pentru a fi eficientă, această decizie de carantinare a Capitalei şi a zonelor limitrofe este necesară pentru cel puţin 14 zile", a atras atenţia Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

În acest context, trebuie spus că o analiză a Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei arată că instituirea carantinei are efecte în majoritatea localităţilor unde a fost aplicată, notează adevarul.ro. Primele semne de îmbunătăţire a situaţiei apar din ziua a zecea. Cele mai multe, însă, după trei săptămâni.