Președintele Serbiei, reacție după acuzațiile de spionaj la adresa unei companii sârbo-ruse a Gazprom
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, susține că ancheta și acuzațiile de spionaj la adresa companiei sârbo-ruse NIS Petrol ar putea fi modalitatea prin care s-ar dori ”disciplinarea” sârbilor pentru poziția pe care o au față de conflictul din Ucraina. Pe de altă parte, liderul de la Belgrad a afirmat că, și dacă acuzațiile sunt reale, Serbia nu are nicio legătură.
"Nu exclud deloc posibilitatea unei adevărate vinovății a NIS, dar nu cunosc cazul, nu m-am ocupat de asta. Este important să subliniez că nu sunt cetăţeni sârbi, nu are nimic de-a face cu noi. Sunt în mare parte ruşi, dar vom cere mai multe informaţii de la poliţia română”, a spus Vucici, conform Euronews Serbia.
Pe de altă pare, Vucici a lăsat să se înțeleagă că scandalul ar avea legătură cu poziția Serbiei pe scena internațională, „să-i disciplineze pe cei pe care unii îi consideră neascultători”.
„Ăsta e singurul lucru care ne mai lipsea. Explică acum că asta nu are nicio legatura cu statul sârb, când va fi anunțat în toate știrile din lume despre o companie din Belgrad”, a spus el.
De la declanșarea războiului din Ucraina, Vucici s-a conturat tot mai clar, alături de liderul ungar Viktor Orban, drept un adversar al sancțiunilor impuse Rusiei, invând aceeași dependență masivă de exporturile de gaze naturale.
Serbia, candidată la aderarea UE, a refuzat să se ralieze la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei, dar pe de altă parte a refuzat în mod repetat să sprijine invazia rusă din Ucraina și nu recunoaște valabilitatea referendumurile prin care regiunile separatise au fost anexate Rusiei.