MENIU

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a discutat cu Putin pentru prima dată în doi ani şi jumătate. Ce subiecte au abordat cei doi lideri

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic. Foto: Profimedia

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a vorbit duminică la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, prima lor discuţie în doi ani şi jumătate, în contextul în care se aşteaptă o decizie cu privire participarea liderului de la Belgrad la summitul BRICS de săptămâna viitoare.

"I-am mulţumit în mod special preşedintelui Putin pentru că a asigurat că Rusia va furniza cantităţi suficiente de gaz Serbiei în această iarnă", a spus Vucic într-un mesaj video difuzat pe reţelele de socializare.

El a subliniat că Serbia, deşi este candidată la aderarea la UE, nu îşi va schimba poziţia de a nu impune sancţiuni Rusiei în urma invaziei din Ucraina.

Cu toate acestea, de la invazia rusă din Ucraina, Serbia a condamnat încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar Vucic a purtat discuţii bilaterale limitate cu Putin.

Serbia era total dependentă de gazul rusesc când forţele Moscovei au invadat Ucraina în februarie 2022.

De atunci, urmând exemplul multor ţări membre ale UE, Serbia a căutat soluţii pentru surse alternative de aprovizionare.

În prima sa întâlnire directă cu Putin din mai 2022, Vucic a reiterat că Serbia nu îşi va schimba poziţia conform căreia se va abţine de la sancţiuni împotriva Rusiei în contextul conflictului din Ucraina.

"Serbia nu va impune sancţiuni Federaţiei Ruse. Acest lucru nu se va schimba", a spus Vucic.

Conversaţia survine în timp ce Rusia aşteaptă un răspuns oficial la invitaţia lui Putin din septembrie către Vucic de a participa la summitul BRICS de la Kazan din 22-24 octombrie.

"Dacă spun că merg la Kazan, acest lucru va marca sfârşitul drumului european al Serbiei. Dacă spun altceva, ei vor pretinde că i-am trădat pe ruşi", a declarat Vucic la începutul acestei săptămâni, adăugând că îşi va anunţa decizia finală cu privire la călătorie până luni.

Ocazia oficială a convorbirii telefonice dintre cei doi lideri a fost marcarea de către Belgrad a 80 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia germană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Dă-mi în țară cât câștig aici și-ți muncesc de rup”. Greutățile pe care le îndură românii din străinătate, prea puțin cunoscute de compatrioții din țară