Preşedintele MEDLIFE a răspuns provocării de gheaţă, la Realitatea TV
Provocarea de gheaţă continuă la Realitatea TV! Suntem în plină campanie de strângere de fonduri pentru bolnavii de scleroză din ţara noastră, în parteneriat cu Societatea de Scleroză Multiplă din România. Aproape 15 mii de euro au donat până acum oamenii de afaceri, iar în fiecare zi noi nume mari, fără apartenenţă politică, vin să răspundă provocării ICE BUCKET CHALLENGE ROMANIA.
Îl urmăriţi astăzi pe preşedintele MEDLIFE, Mihai Marcu, alăturându-se campaniei susţinute de Realitatea TV! Provocarea merge în lanţ în zilele următoare, aşa că, dacă şi dvs. vreţi să vă alăturaţi campaniei Realitatea TV, ne puteţi trimite clipurile dumneavoastră pe adresa provocareadegheata@realitatea.net.
Zeci de oameni de afaceri, directori de corporaţii şi telespectatori Realitatea TV şi-au turnat câte o găleată cu gheaţă şi apă pe cap şi s-au alăturat astfel campaniei ICE BUCKET CHALLENGE, preluată din SUA! Încercăm astfel, în parteneriat cu Societatea de Scleroză Multiplă, să îi ajutăm financiar, prin donaţii, şi pe românii imobilizaţi la pat de această boală. În România sunt aproape zece mii de oameni care suferă de scleroză multiplă. Datele oficiale arată că doar un sfert dintre ei beneficiaza de tratament. În acest moment, 500 se află pe listele de aşteptare. Dacă şi dvs. vreţi să vă alăturaţi campaniei Realitatea TV ne puteţi trimite clipurile dumneavoastră pe adresa provocareadegheata@realitatea.net.
CONTURI ASOCIAȚIA DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ DIN ROMÂNIA
CONT EURO: RO74 BTRL EURCRT 02663 50501
CONT LEI: RO27 BTRL RONCRT 02663 50501