Președintele Klaus Iohannis face marți o vizită oficială în Republica Moldova
Președintele Klaus Iohannis se întâlnește marți, la Chișinău, cu omologul său moldovean, Maia Sandu. Este prima vizită la nivel înalt primită de noul Președinte al Republicii Moldova după preluarea mandatului.
Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, vizita oficială va începe la ora 11:30. Cei doi șefi de stat vor susține declarații comune de presă la 13:05.
”Vizita Președintelui României la Chișinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul Președinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept și de consolidare atât a parcursului european, cât și a relațiilor privilegiate cu România.
Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova.
Totodată, cei doi Președinți urmează să adopte o Declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Proeuropeana Maia Sandu a fost învestită în funcția de Președinte al Republicii Moldova pe 24 decembrie.
În vârstă de 48 de ani, Sandu este prima femeie care va conduce țara pentru cel puțin patru ani. Proeuropeana a câștigat alegerile prezidențiale cu 57,75% din voturi, în timp ce socialistul Igor Dodon a obținut 42,25% din sufragii.