Iohannis, după întâlnirea cu Isărescu: BNR trebuie să-şi păstreze independenţa deciziilor
Preşedintele Klaus Iohannis a disuctat, miercuri, la Cotroceni, cu conducerea BNR despre evoluţia inflaţiei şi a dobânzilor la credite. Potrivit comunicatului oficial, şeful statului a subliniat nevoia de independenţă a BNR, în timp ce guvernatorul Mugur Isărescu a precizat din nou că nu policile băncii centrale au dius actuala situaţie financiară nefavorabilă româniior. Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor au fost şi ei convocaţi vineri.
În comunicatul oficial al preşedinţiei se spune că "a fost analizată situația macroeconomică existentă, context în care Președintele României a subliniat că este esențială independența BNR în legătură cu deciziile de politică monetară, aceasta fiind o condiție fundamentală pentru un stat membru al Uniunii Europene.
În acest sens, președintele Klaus Iohannis a menționat că Banca Națională a României trebuie să urmărească, cu responsabilitate și determinare, obiectivul fundamental de asigurare a stabilității prețurilor, astfel încât veniturile românilor să nu aibă de suferit prin scăderea puterii de cumpărare.
Guvernatorul BNR a prezentat principalii factori ai creșterii prețurilor, arătând că influențele semnificative provin din componente aflate în afara sferei de acțiune a politicii monetare.
Referitor la problema coordonării politicilor economice, Klaus Iohannis apreciază că aceasta nu înseamnă că politicile unor autorități să fie subordonate obiectivelor altora. (....)," se spune în comunicatul Administraţiei prezidenţiale.
Şeful statului a mai precizat că atât Guvernul, cât și Banca Națională trebuie să evite abordările concurențiale, pentru a avea o cooperare instituțională eficientă, în condiții de echilibru și responsabilitate față de interesele economice ale ţării.
La finalul întrevederii, președintele României și-a exprimat speranța că vor exista discuții între Guvern și BNR în perioada imediat următoare.
Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, au fost invitaţi la discuţii vineri.
sursă foto: presidency.ro