MENIU

Președintele grupului petrolier rus Lukoil a demisionat - El făcuse apel, în martie, pentru oprirea ofensivei rusești din Ucraina

Lukoil

Preşedintele grupului petrolier rus Lukoil, Vagit Alekperov, a demisionat anticipat din funcţie, a anunţat joi al doilea mare producător de petrol din Rusia, după ce la începutul lunii martie Alekperov a făcut un apel pentru oprirea imediată a ofensivei ruseşti în Ucraina, informează AFP.

"Preşedintele Consiliului de Administraţie al Lukoil, Vagit Alekperov, a informat compania despre decizia sa de a demisiona din funcţia de membru al consiliului director şi preşedinte", a anunţat al doilea mare producător de petrol din Rusia într-un comunicat de presă.

Compania Lukoil nu a dezvăluit motivele pentru care Vagit Alekperov a demisionat. În vârstă de 71 de ani, Alekperov conducea Lukoil din 1993 şi la data de 31 martie 2022 deţinea 3,12% din acţiunile companiei, la care se adaugă un alt pachet de 5,43% din acţiunile Lukoil prin intermediul unor trusturi şi fonduri mutuale.

Cu o avere de 10,5 miliarde de dolari, Vagit Alekperov este al 10-lea cel mai bogat om din Rusia, potrivit revistei Forbes.

Anunţul intervine la o săptămână după ce miliardarul a fost plasat pe lista personalităţilor ruseşti sancţionate de Marea Britanie. Numeroşi oligarhi şi înalţi oficiali ruşi au fost sancţionaţi de ţările occidentale iar averile lor a fost îngheţate însă Vagit Alekperov este primul preşedinte al unui grup energetic din Rusia care a demisionat.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie. 

Mai multe articole despre:
demisie lukoil