MENIU

Președintele german îl critică pe fostul cancelar Gerhard Schroder pentru legăturile cu Rusia

Presedintele Germaniei

Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, l-a criticat pe fostul cancelar Gerhard Schröder pentru legăturile sale de afaceri cu Rusia, afirmând că multe lucruri făcute de acesta în mandatul de la conducerea executivului de la Berlin au fost eclipsate de comportamentul său ulterior, relatează duminică dpa.

''Implicarea lui Gerhard Schröder în companii energetice ruse a ridicat semne de întrebare despre ţara noastră, în special din partea vecinilor noştri est-europeni'', a spus Steinmeier.

Actualul şef al statului german a lucrat îndeaproape cu Schröder în trecut, ambii fiind membri ai Partidului Social-Democrat (SPD). Steinmeier a fost şeful de cabinet a cancelariei conduse de Schröder în perioada 1999-2005.

''Am fost pe acelaşi drum împreună timp de 15 ani, dar de 17 ani îmi urmez propria cale politică, fără el. În această perioadă, Gerhard Schröder a luat decizii personale care ne-au separat'', a explicat Frank-Walter Steinmeier.

În ultimii ani, Gerhard Schröder a devenit ţinta criticilor în Germania pentru funcţiile sale deţinute în companii de stat ruse şi pentru relaţiile sale apropiate cu preşedintele rus Vladimir Putin.

La rândul său, Frank-Walter Steinmeier a fost criticat recent pentru politica sa faţă de Moscova în ultimele două decenii. În cele din urmă, el a recunoscut că a făcut unele greşeli cu privire la Vladimir Putin.

În urmă cu câteva săptămâni, Gerhard Schröder a demisionat din funcţia deţinută în consiliul de supraveghere al companiei ruse Rosneft şi a respins o nominalizare a sa în boardul grupului Gazprom.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Mai multe articole despre:
presedintele germaniei