Nicio sterilizare nu poate îndepărta acest RISC. Ce spune președintele Colegiul Medicilor despre dispozitivele medicale prelevate de la MORȚI
Președintele Colegiul Medicilor, Daniel Coriu, a avertizat că există un risc ce nu poate fi îndepărtat cu nicio formă de sterilizare în cazul dispozitivelor medicale prelevate de la morți. Profesorul Coriu a precizat că nu este neapărat necesar ca acest risc să se materializeze, însă pacienții care au beneficiat de astfel de intervenții trebuie să fie mai atenți la orice semn că ceva este în neregulă.
Practic, refolosirea acestor dispozitive poate implica riscul de transmitere a unor infecții, explică președintele Colegiului Medicilor, într-un interviu pentru HotNews.
„Este vorba despre sterilizare. Chiar și cea mai bună sterilizare nu poate să înlăture biofilmul. De câțiva ani, noi descoperim această chestiune. Toate aceste dispozitive, toate aceste device-uri care se află în corpul omului formează un biofilm din microorganisme. Și nu există absolut nicio metodă de sterilizare pentru această chestiune. Mai ales că aici, totul a fost incert. Noi nu știm nimic,” a afirmat Coriu.
Explicațiile președintelui Colegiului Medicilor vin pe fondul declanșării unor investigații de amploare într-un dosar în care sunt vizate mai multe persoane, între care și medici care luau stenturi de la cadavre și le montau pacienților. Vizat ar fi și Dan Tesloianu, împreună cu dr. Eduard Belu, care lucrează la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov.