Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, arestat pentru corupţie, suspendat din funcţie
Prefectul de Braşov, Romer Ambrus Sandor Mihaly, l-a suspendat din funcţie, luni, pe preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, după ce a primit o adresă din partea instanţei supreme prin care a fost anunţat oficial că acesta a fost arestat preventiv, transmite corespodentul MEDIAFAX.
”Am primit comunicarea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aveam la dispoziţie 48 de ore pentru redactarea ordinului de suspendare, pe care l-am transmis astăzi la CJ“, a declarat, luni, prefectul Romer Ambrus Sandor Mihaly.
El a mai spus că în cazul în care instanţa va decide prelungirea arestului preventiv în cazul lui Aristotel Căncescu, Prefectura va primi o nouă comunicare şi va transmite un nou ordin de prefect.
Ca urmare a ordinului de prefect, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că marţi, de la ora 10.00, a fost convocată şedinţa de plen în care consilierii judeţeni vor decide, prin vot secret, care dintre cei doi vicepreşedinţi ai CJ va prelua atribuţiile preşedintelui.