Preşedintele Chinei îi cere lui Vladimir Putin să negocieze cu Ucraina
Preşedintele chinez, Xi Jinping, i-a spus omologului său rus Vladimir Putin, în timpul unei discuţii la telefon, că toate părţile ar trebui să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina „într-un mod responsabil”.
China a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina sau să le califice drept invazie şi a îndemnat la negocierea unei soluţii. În timpul discuţiei lor telefonice, Xi s-a oferit din nou să ajute la soluţionarea crizei, relatează Reuters, citând postul de televiziune de stat chinez CCTV.
„Cei doi șefi de stat au făcut un schimb de opinii cu privire la problema Ucrainei. Xi Jinping a subliniat că China a pornit întotdeauna de la latitudinea istorică, a făcut judecăți în mod independent, a promovat pacea mondială și a promovat stabilitatea ordinii economice globale. Toate părțile ar trebui să lucrez pentru o soluționare adecvată a crizei ucrainene într-o manieră responsabilă. China este dispusă să continue să joace rolul care i se cuvine în această privință”, potrivit comunicatului difuzat de CCTV.
China şi Rusia au devenit tot mai apropiate în ultimii ani, iar în februarie Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au angajat într-un amplu parteneriat strategic menit să contracareze influenţa SUA şi au declarat că ţările lor nu au „nicio zonă de cooperare interzisă”.