MENIU

Președintele Casei Naționale de Pensii explică modul în care cresc pensiile. Ce sume vor fi pe noile taloane și cum se dau ajutoarele

Sursa foto: Pixabay

Noua lege a pensiilor va fi gata în primul trimestru al anului viitor. Este declarația făcută de președintele Casei de Pensii în exclusivitate pentru Realitatea PLUS. Mai mult, Daniel Baciu a declarat că pensiile trebuie să crească cu același procent, iar ajutoarele sociale pentru cei cu venituri mici vor fi vor fi primite odată cu pensia. Sumele vor fi tipărite pe cupoanele de pensii, iar peste 2,3 milioane de pensionari vor beneficia de ajutorul de 2.000 de lei. Șeful Casei de Pensii mai spune că peste 3,2 milioane de dosare de pensie au fost evaluate până în acest moment. 

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: Acest ajutor financiar va fi primit odată cu plata pensiei. Va fi evidențiat distinct pe cuponul de pensie, după ce se aplică această majorare de 12,5% se acorda și acel ajutor conform pensiei majorate. După ce va apărea actul normativ în Monitorul Oficial, noi trebuie să implementăm aceste noi valori în bazele de date astfel încât în timp util să reușim să tipărim cele 5 milioane de taloane cu noile valori. Ca impact, vorbim de acest ajutor financiar. El se adresează la 2,3 milioane de pensionari, pentru prima tranșă cu 1000 de lei, cei cu 800 de lei sunt 950 de mii de pensionari, iar 1,2 milioane de pensionari vor primi acel ajutor de 100 de lei. Știu că toată lumea spune că ar vrea mai mult, că ar trebui mai mult, dar până la urmă aceste creșteri trebuie să fie sustenabile și să se găsească venituri în bugetul asigurărilor sociale de stat.

Reporter: O creștere a punctului de pensie cu 15% nu era sustenabilă în acest moment?

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: Dacă luăm cumulat acea creștere de 12,5 împreună cu aceste ajutoare, trecem de 15%, este în jur de 15,7. Este vorba despre modalitatea în care împărțim banii. Aceasta a fost anvelopa pe care ne-o permitem în momentul de față pentru a permite creșterea pensiilor.

Reporter: Noua lege a pensiilor spuneați că va fi gata în primul trimestru din 2023.

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: Așa este, este un jalon foarte clar și în PNRR. Trebuie să avem deja adoptată o nouă lege a pensiilor, de fapt este vorba de o reformă în sistemul public de pensii care vizează, în primul rând, recalcularea tuturor dosarelor în plată.

Reporter: 3,2 milioane de dosare evaluate până în acest moment?

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii: Da! Urmărim prin acest proces de evaluare să evidențiăm foarte clar numărul total de puncte al fiecărui beneficiar și stagiile de cotizare contributive și necontributive, astfel încât - la același număr total de puncta - să avem și pensiile egale, ceea ce în momentul de față nu se întâmplă pentru că aceste inechități s-au adunat de-a lungul timpului. Legislația a fost diferită, adică acel calcul al punctajului mediu anual s-a raportat la alt stagiu de cotizare. De 20 de ani, de 30 de ani, de 35 de ani. Dacă un pensionar a ieșit pe legislația veche, unde raportarea s-a făcut la alt stagiu de cotizare și alt pensionar care a lucrat la aceeași perioadă a iesit pe legea care este în momentul de față în vigoare, se raporteaza la stagii diferite, au pensii diferite, dar contributivitatea aceeași.

Mai multe articole despre:
pensii majorare pensii taloane pensii