Președintele Braziliei, confirmat cu Covid-19
Jair Bolsonaro a confirmat că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Liderul Braziliei, în vârstă de 65 de ani, a precizat că se simte bine și că va lucra de acasă un timp. Cu o zi înainte de a face anunțul, acesta a avut unele simptome precum tuse, dureri de cap și febră.
"Aveam temperatură 38 de grade, dar plămânii mei erau curaţi. Medicii mi-au dat hidroxiclorochină şi azitromicină şi, după aceea, m-am simţit mai bine. Mă simt foarte bine acum", a declarat liderul brazilian, care a precizat că va lucra de acum încolo cât mai mult posibil ,,prin videoconferinţă", potrivit Agerpres.
Jair Bolsonaro a minimalizat încă de la început impactul virusului asupra sănătății cetățenilor, punând pe primul loc posibilele efecte asupra economiei. Acesta a ignorat de mai mutle ori în public regulile de distanţare socială, în timp ce țara sa a devenit a doua cea mai afectată din lume, după SUA. De aceea, un judecător i-a ordonat să poarte mască de protecție în public. Bilanțul din Brazilia depășește 1,64 milioane de cazuri de Covid-19 și 66.090 de decese.