MENIU

Preotul care a condus beat și a doborât un stâlp de electricitate cu mașina și-a aflat pedeapsa

Impactul cu mașina preotului a doborât un stâlp de electricitate. Foto: stiriest.ro

Curtea de Apel Iași a decis pe 4 aprilie că preotul Cătălin Corogeanu din Vaslui va fi condamnat la o pedeapsă cu suspendare pentru conducerea automobilului sub influența alcoolului.

Sentința definitivă prevede că acesta va fi condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare, dar executarea pedepsei va fi suspendată pe o perioadă de încercare de 2 ani. În plus, preotul va trebui să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității.

În luna iulie a anului 2021, preotul a provocat un accident la ieșirea din municipiul Vaslui spre Gura Buștei. În timpul incidentului, acesta și-a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea și a lovit un stâlp de electricitate de pe marginea șoselei.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că preotul avea o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În momentul accidentului, fiul minor al preotului se afla și el în mașină, iar amândoi au fost transportați la spital.

Momentul impactului, soldat cu prăbușirea spectaculoasă a stâlpului de electricitate, a fost surprins de de o cameră de supraveghere amplasată în apropiere și postat de presa locală: