Preot trimis în judecată de DNA. Cum a înșelat statul
Preotul paroh din comuna Cincu, Brașov, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție.
Preotul Florin Butum ar fi obținut ilegal peste 100.000 de lei de la APIA, pentru un teren care aparține de fapt poligonului militar de la Cincu. Este implicată chiar și Parohia Cincu din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, ca persoană juridică, pentru săvârșirea a două infracțiuni, scrie brasovultau.ro.
Preotul a pretins timp de 6 ani că parohia sa deține și utilizează o suprafață de teren mai mare de 11 hectare care se afla, de fapt, în incinta poligonului militar de la Cincu. La această suprafață de teren, inculpatul a adăugat încă una de 9 hectare, între anii 2013-2017, situată tot în poligon.
În plus, a pretins că ar deține și sute de oi cu care s-a obligat să pășuneze suprafețele de teren respective. Astfel, el și Parohia au obținut sprijin financiar de la centrele locale ale APIA, din Voila și Făgăraș, în valoare de 126.000 de lei, în mod ilegal, arată DNA.
Acesta este judecat în stare de libertate, după ce dosarul a fost trimis la Tribunalul Brașov.