Preot găsit împuşcat la Arad. Crimă sau sinucidere? Se fac cercetări
Preotul ortodox din comuna Hăşmaş, judeţul Arad, a fost găsit împuşcat mortal.
Preotul ortodox din comuna Hăşmaş, judeţul Arad, a fost găsit, miercuri, împuşcat mortal pe terenul propriei pescării pe care o deţinea între localităţile Comăneşti şi Tăgădău.
Bărbatul, care avea 54 de ani, a fost găsit decătre soţia sa, care a sunat imediat la 112. Primele informaţii arată că preotul este împuşcat în faţa, iar anchetatorii spun că din poziţia în care a fost găsit corpul şi arma care era în faţa cadavrului iau în calcul două variante: sinucidere sau accident, arma putându-se declanşa întâlmplător.
Poliţiştii şi procurorii sunt la faţa locului şi continuă cercetările în acest caz.
Ce spune Biserica Ortodoxă despre sinucidere
"Sinuciderea este o abatere gravă de la învăţătura Bisericii, fiind considerat păcat împotriva Duhului Sfânt. El este un păcat greu pentru faptul că orice stare de pocăinţă, orice întoarcere către Dumnezeu nu mai este posibilă din momentul săvârşirii acestuia. Dumnezeu este Izvorul Vieţii, El l-a creat pe om din marea Sa iubire pe care a arătat-o faţă de noi, de aceea nimeni nu are dreptul să-şi ia viaţa, decât Cel care ne-a dat-o, Cel care a creat pe om, Cel care ne-a făcut şi care ne-a rânduit fiecăruia un drum pe care trebuie să mergem pentru a ajunge la desăvârşire. Or, acest păcat închide, pune o barieră între om şi Dumnezeu, nu mai poate exista comunicare atâta vreme cât omul îi aduce ofensă directă lui Dumnezeu. Păcatul acesta este expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu. Cel care-l săvârşesc nu mai au încredere în Dumnezeu, cad în păcatul deznădejdii, al necredinţei. Un creştin trebuie să privească cu evlavie, răbdare şi smerenie în starea de disperare, de apăsare, chiar dacă va fi să sufere toată viaţa printr-o boală, printr-o încercare, prin izolare ori umilinţe de tot felul. Sinucigaşul este considerat ca şi un necredincios, ca şi un ateu, ca şi unul care nu s-a raportat niciodată la Dumnezeu", spune părintele Timotei Aioanei, pentru ortodoxia.me.