MENIU

Preot faimos, despre bărbaţii care îşi rad barba şi femeile cu fustă scurtă

Părintele Cleopa vorbeşte într-una din cărţile sale despre bărbaţii care îşi rad barba, dar şi despre femeile care poartă fustă scurtă.

Părintele Cleopa spune că nu se cade ca un bărbat să îşi radă barba şi nici ca o femeie să poarte fustă scurtă.

"Întrebaţi-le pe cele care se vopsesc şi pe cele care poartă fustă scurtă, dacă le-au văzut vreodată pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosite cu fustă scurtă. Noi trebuie să urmăm Maicii Domnului. Aţi văzut sfintele martire care sunt pe icoane, vreo una cu fustă scurtă? Nu vedeţi că veşmintele sunt până în pământ la toţi sfinţii? Auziţi ce spune Sfântul Apostol Pavel: Fiţi sfinţi, că sfânt sunt Eu, zice Domnul. Ai văzut vreodată pe Hristos bărbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai văzut cu briciul în barbă? Dacă acuma lumea se bărbiereşte, acesta-i obicei luat mai mult de la români. Dar dacii, strămoşii noştri, nu! Ei purtau uniformă, cu toate că erau păgâni. Şi ruşii purtau bărbi, slavii de altădată", este părerea părintelui. 

"Creştinului îi stă bine să se cunoască şi din lucrurile dinafară, dar acestea sunt exterioare. Însă Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunză, iar roadă este lucrarea cea dinlăuntru", mai spune duhovnicul.