MENIU

Premierul Tudose, inspecţie neașteptată la Tarom: "Arată de parcă nu ar fi avut conducere până acum"

Mihai Tudose a fost joi, în inspecţie la Tarom şi la Aeroportul Otopeni. Vizita premierului la Tarom vine după schimbarea conducerii, ca urmare a reproşurilor referitoare la managementul companiei, în ultimul an fiind înregistrate pierderi de peste 104 milioane lei. "Parcă până acum nu ar fi avut conducere", a declarat Mihai Tudose după vizită. Un fost director al TAROM a spus la REALITATEA TV că nu poţi face performanţă cu oameni care nu cunosc activitatea, dar că vizita premierului e un semn bun. 

Mihai Tudose a declarat după vizita la TAROM că planurile sunt bune. "Există dorinţă de muncă, vor să ducă partea de management la alt nivel. Sunt foarte multe probleme la TAROM. Parcă până acum nu ar fi avut conducere", a declarat premierul care i-a asigurat pe cei de la TAROM de tot sprijinul guvernamental. 

"Nu am venit neaparat să verific, am venit la două companii care sunt împreună un simbol al României, şi aeroportul şi compania TAROM", a precizat premierul Mihai Tudose.

Prim-ministrul a verificat condiţiile de la Aeroportul Otopeni, dar şi cum se lucrează la Tarom.

Vizita la Tarom vine după ce, recent, conducerea s-a schimbat ca urmare a criticilor premierului Mihai Tudose referitoare la pierderile companiei. Florin Susanu este directorul interimar al companiei, după ce Eugen Davidoiu a demisionat din funcţie. La şedinţa de guvern anterioară demisiei lui Davidoiu, premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia. În ultimul an, la Tarom au fost înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.

Fost director TAROM: "Este o situaţie de tristeţe maximă"

Nicolae Demetriade, fost director TAROM a explicat la REALITATEA TV că prezenţa premierului la Tarom este o dovadă că îşi doreşte să rezolve problema companiei, care este într-o situaţie extrem de tristă.

"Fără director general, şi fără director tehnic, cu un director financiar pus de o lună de zile, cu directorul operaţional şi el schimbat acum o lună de zile. Este o situaţie de tristeţe maximă. TAROM nu se poate pune pe o direcţie pozitivă atât timp cât are o conducere administrativă care nu are legătură cu aviaţia. Nu poţi să ai un consiliu de administrativ în care nimeni să nu se priceapă la nimic, performanţă cu oameni care nu cunosc activitatea", a declarat Demetriade la REALITATEA TV.

5 directori generali în cinci ani

Nicolae Demetriade a mai spus la REALITATEA TV că din 2012 s-au schimbat 5 directori generali. "Cum să faci performanţă în condiţiile acestea. Compania trebuie condusă de cineva care să cunoască problemele spune fostul director.Îmi pare rău să dezamăgesc pe toată lumea, dar ăsta e un vis. Nu ştiu cum să o facă! Se discută cu o persoană, care îmi pare rău, e un pilot bun, dar nu are nicio legătură cu managementul", a declarat Demetriade la REALITATEA TV, care a precizat că vizita ministrului nu ne dă certitudinea că se va rezolva ceva la TAROM.

Mai multe articole despre:
Tarom inspecţie Otopeni Mihai Tudose