MENIU

Premierul spune că președintele va anunța cine sunt românii care vor fi primii vaccinați anti-Covid

Președintele Iohannis a anunțat o conferință de presă începând cu ora 18, despre care premierul Orban spune că va fi axată pe anunțul președintelui legat de românii care vor fi primii vaccinați împotriva noului coronavirus. 

Ordinea de priorităţi în privinţa vaccinării anti-COVID va fi anunţată de preşedintele Klaus Iohannis şi va fi parte dintr-o strategie de imunizare, urmând să se stabilească şi o echipă de implementare a acesteia, a declarat, marţi, prim-ministrul Ludovic Orban, după o şedinţă cu conducerea Ministerului Sănătăţii.

„Priorităţile la vaccinare, în funcţie de cantităţile care ne vor fi livrate, sunt cele care au fost anunţate de preşedintele României. După reuniunea de astăzi, preşedintele României va comunica public toate temele dezbătute şi cred că este cel mai autorizat să comunice rezultatele discuţiilor pe care le-am avut. Sigur, în urma analizei şi a decizie luate, Guvernul va lua toate măsurile care au fost discutate la reuniunea organizată de preşedintele României. (...) Cheia de interpretare nu e că au funcţionarii prioritate, ordinea de priorităţi este anunţată de preşedinte, ea va fi parte dintr-o strategie de vaccinare”, a precizat Orban, la finalul unei întâlniri cu conducerea Ministerului Sănătăţii.

Premierul a fost întrebat despre informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar exista o adresă oficială din care ar reieşi că funcţionarii guvernamentali ar urma să aibă prioritate la vaccinarea anti-COVID.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o nouă şedinţă cu membri ai Guvernului şi specialişti pentru evaluarea şi prezentarea măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei de COVID-19. Şeful statului va susţine, la ora 18, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. 

Mai multe articole despre:
ioahnnis vaccinare covid orban