MENIU

Premierul României, prima reacţie după ce o mare companie a anunţat că va creşte salariile

Kaufland a anunţat că va creşte salariile, după ce Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea Codului Fiscal. Premierul Mihai Tudose a reacţionat pe Facebook.

Kaufland a anunţat că va creşte salariile, după adoptarea noului Cod Fiscal.

"Ca urmare a modificărilor legislative, începând cu data de 1 ianuarie 2018, Kaufland România preia contribuțiile aferente angajatorului în salariul brut al angajatului. Astfel, fiecare angajat Kaufland România va avea un salariu net mai mare, în medie cu 1,5%", se arată într-un comunicat.

"Compania înțelege astfel să liniștească îngrijorările salariaților și familiilor acestora și îi asigură că, dincolo de schimbările legislative, firma face toate eforturile, cu fapte, pentru siguranța lor salarială", a declarat Laura Iancu, Director Resurse Umane Kaufland România.

Premierul a reacţionat imediat pe contul său de Facebook.

"Apreciem faptul că oamenii de bună-credință și liderii de sindicat nu s-au lăsat păcăliți de „fostul” lor coleg, Bogdan Hossu. Acesta, mai nou, s-a transformat în liderul de sindicat al bancherilor și al unor oameni de afaceri, care vor să scoată bani din țară, fără să plătească impozite statului român, adică nouă, românilor, pentru sănătate, educație, infrastructură", a scris premierul Mihai Tudose pe contul său de Facebook.