MENIU

Premierul Ponta nu putea schimba "peste noapte" redevenţele de care ştia de 10 ani

<p>Nu e incompetenţa un motiv solid pentru demisie?</p>

Premierul Ponta şi-a dat seama că nu poate schimba „peste noapte“ redevenţele despre care ştie de 10 ani că pot fi modificate în 2014, scrie Ziarul Financiar.

Guvernul nu şi-a făcut temele, aşa că se îndreaptă spre cea mai facilă soluţie în cazul rede­venţelor petroliere, şi anume amânarea cu un încă un an a deciziei de modificare a actualului sistem, potrivit ZF.ro.

Cu toate că se ştia de zece ani că în decembrie 2014 expiră înţelegerea din contractul de privatizare al Petrom, acest deceniu nu a fost suficient pentru clasa politică, aşa că şi la anul petroliştii vor beneficia de acelaşi regim de taxare a producţiei de petrol şi gaze.

„Am decis să prelungim actualul sistem până în decembrie 2015 pentru predictabilitate şi pentru întărirea aparatului administrativ al ANAF astfel încât să poată gestiona noul sistem“, explică Ioana Petrescu, ministrul finan­ţelor, spunând că prelungirea sistemului se va face prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă.

România a încasat anul trecut redevenţe un miliard de lei (234 de milioane de euro) din producţia de petrol şi gaze.

Statul ştie însă de zece ani de zile, chiar din ziua în care a vândut Petrom, că în 2014 avea şansa de a schimba sistemul de taxare a companiilor petroliere. Noua poziţionare faţă de subiectul redevenţelor este complet diferită faţă de abordarea din anii 2012-2013, când unii politicieni, cum este cazul lui Constantin Niţă, ministrul economiei, susţineau creşterea redevenţelor până la 20-30% din valoarea pro­ducţiei.

Specialiştii din fiscalitate spun că noua abordare este o dovadă clară că „cineva nu şi-a făcut temele". „Este clar că cineva nu şi-a făcut temele şi acum amână luarea unei decizii", a declarat Gabriel Biriş, partener în cadrul casei de avocatură Biriş Goran.

Mai multe articole despre:
redevenţe