MENIU

Premierul o ia peste picior pe Carmen Dan: Să o întreb eu ce a mai găsit prin casă?!

Premierul Mihai Tudose susține că nu a discutat cu ministrul de Interne Carmen Dan despre "scandalul microfonului" găsit ascuns de aceasta, într-o priză telefonică din propria locuinţă.

"Nu pot să spun că am mai discutat, pentru că nu am discutat. Dacă domnia sa (Carmen Dan) simţea nevoia, mă suna. Dar să o întreb eu ce a mai găsit prin casă...", a răspuns premierul la întrebarea adresată de jurnaliști.

Miercuri seară, Carmen Dan a explicat, la Realitatea TV: "Am avut o surpriză neplăcută, am găsit un dispozitiv în locuinţa mea, un dispozitiv e înregistrare audio. E locuinţa în care locuiesc cu chirie. Se afla într-o priză. Vorbim de identificarea unui dispozitiv de înregistrare în spaţiul privat. E vorba de locuinţa mea, lucrurile sunt destul de grave."

În locuinţa respectivă a stat ataşatul comercial al Ambasadei SUA la Bucureşti, a precizat Rareş Bogdan, în emisiunea Jocuri de Putere.

Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) din ministerul Afacerilor Interne (MAI) cooperează cu Poliţia şi Serviciul Român de Informaţii (SRI), pentru evaluarea situaţiei şi dispunerii măsurilor legale, a anunțat DGPI.

Directorul SRI a vorbit cu ministrul Carmen Dan, asigurând-o de cooperarea instituţiei pentru lămurirea situaţiei.

 

Mai multe articole despre:
microfon carmen dan