MENIU

Premierul nu este de acord cu închiderea aeroporturilor din Capitală pe perioada Summit-ului NATO

Premierul Călin Popescu Tăriceanu cere Ministerului Transporturilor să nu închidă ambele aeroporturi din Capitală pe perioada Summit-ului NATO din aprilie şi să găsească altă soluţie. Premierul a sugerat ca toate cursele diplomatice să fie deviate spre Aeroportul Băneasa.

În urmă cu două zile, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Antonel Tănase a anunţat că, în perioada Summit-ului NATO, aeroporturile Băneasa şi Otopeni vor fi închise, pentru a nu perturba siguranţa oficialilor străini care vor veni la Bucureşti. Conducerea ministerului a informat chiar că ia în calcul devierea curselor spre alte aeroporturi din ţară.

Secretarul de stat a precizat că ideea închiderii aeroporturilor a venit de la ministerele Afacerilor Externe şi Apărării Naţionale şi că nu este o excepţie, pentru că în toate oraşele în care au avut loc summit-uri NATO s-a procedat la fel.
Mai multe articole despre:
Tăriceanu aeroporturi NATO