MENIU

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu sindicatele din sănătate

Premierul la întâlnirea cu sindicatele din sănătate. Foto/Guvern

Ciucă a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federațiilor sindicale din sănătate. Discuțiile s-au axat asupra legislației privind salarizarea personalului din sectorul de sănătate, modalitatea de calcul și acordarea unor sporuri și drepturi salariale pentru unele categorii din acest sector, precum și finanțarea cursurilor de pregătire profesională continuă pentru personalul medical.

De asemenea, un punct important al discuției s-a referit la pachetul de măsuri guvernamentale pentru gestionarea crizei energetice. Primul-ministru a arătat că aceste măsuri sunt menite să sprijine cetățenii, indiferent de domeniul social în care lucrează, precum și sectoarele economice de efectele creșterii prețurilor la gaze naturale și energie electrică. Pe lângă măsurile aflate acum în aplicare, începând cu 1 februarie Guvernul va veni cu noi măsuri de atenuare a efectelor crizei energetice, al căror impact, pentru lunile februarie și martie,  va fi unul semnificativ. 


”Guvernul este deschis dialogului social și suntem aici pentru a găsi împreună soluții. Avem două puncte comune de la care plecăm: interesul de a găsi cele mai potrivite răspunsuri la problemele pe care le semnalați și recunoștința față de efortul pe care îl face sistemul medical în contextul crizei sanitare”, a transmis prim-ministrul.


Șeful Executivului a menționat că în această perspectivă a fost luată decizia de a asigura în bugetul pentru anul în curs fondurile necesare pentru majorarea salariilor angajaților din sănătate cu ¼ din din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021.
De asemenea, primul-ministru a punctat faptul că, pe termen scurt, la nivelul ministerelor Sănătății, Muncii și Finanțelor vor fi analizate propunerile celor două federații sindicale cu privire modificarea legii salarizării – Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul eliminării inechităților. În acest context, vor fi analizate problemele semnalate de sindicatele din sănătate cu privire la aplicarea creșterii salariale de ¼ din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021 și pentru personalul TESA din sistem. De asemenea, se va analiza modalitatea de calcul pentru unele sporuri salariale aplicate personalului medical, astfel încât să se asigure aplicarea corectă a legii, în condițiile resurselor bugetare actuale.


Guvernul s-a angajat prin Programul de Guvernare ca în termen de 120 de zile de la preluarea mandatului să prezinte un calendar de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017.


Pe termen mediu și lung, premierul și reprezentanții Guvernului au arătat că este avută în vedere reforma legii salarizării, angajament asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.


Reprezentanții federațiilor sindicale din sănătate au apreciat deschiderea Guvernului la dialog și interesul pentru găsirea soluțiilor la problemele sociale semnalate. Consultările vor continua la nivelul ministerelor de linie atât pentru soluționarea aspectelor legate de salarizare, cât și pentru identificarea de oportunități de a finanța prin PNRR cursuri de formare profesională continua pentru cadrele medicale.


La întâlnire, au mai participat, din partea Guvernului ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, secretarul de stat în  Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Cristian Vasilcoiu, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.


Din partea Federației Sanitas din România au participat președintele Leonard-Sorin Bărăscu și vicepreședintele Iulian Pope. De asemenea, din partea Federației Solidaritatea Sanitară din România au participat co-președinte, Celmare Lidia și manager Rotilă Viorel.

Mai multe articole despre:
sindicate premier ciuca discutii