MENIU

Premierul Nicolae Ciucă, noi numiri în eșalonul 2 - Pe cine a impus PSD. Deciziile au fost deja luate

Nicolae Ciucă, premierul României Foto: INQUAM/Octav Ganea

Continuă schimbările din eșalonul doi în Guvernul României, potrivit algoritmului stabilit în coaliție de PSD, PNL și UDMR. Premierul Nicolae Ciucă a semnat deja deciziile.

Șeful Guvernului a numit, vineri, mai mulți secretari de stat.

Social-democratul Mihai Ion Macaveiu a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.

Decizia semnată de premierul Nicolae Ciucă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Vlad Ştefan Niculae (PSD) a fost numit ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Printr-o altă decizie a premierului, a fost demis de la MDLPA liberalul Neculai Tănase. Acesta fusese numit pe 2 martie 2021, în timpul Cabinetului Cîțu.

Şi decizia de eliberare a Iuliei Raluca Matei din funcţia de secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe a fost publicată în Monitorul Oficial.

În decembrie anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis a semnat acreditarea acesteia în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.