MENIU

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj pentru musulmanii din România, cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului - Kurban Bayram,

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului - Kurban Bayram, sărbătorită pe 9 iulie, că „celebrarea publică a unor convingeri religioase este un semnal de pace, toleranţă şi armonie interetnică şi interculturală”.

„Musulmanii din România celebrează începând de sâmbătă, 9 iulie, timp de patru zile, Kurban Bayram – Sărbătoarea Sacrificiului, unul dintre cele mai importante evenimente din religia islamică. Celebrarea publică a unor convingeri religioase este un semnal de pace, toleranţă şi armonie interetnică şi interculturală. Transmit credincioşilor musulmani din ţara noastră urări de pace, sănătate şi prosperitate, dorindu-le ca Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram să le aducă lumină în sufletele şi inimile lor”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Comunitatea musulmană celebrează sâmbătă prima din cele patru zile de Kurban Bayram. Sărbătoarea Sacrificiului – Eid al Adha este unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificaţie comemorativă din religia islamică și este celebrată în luna Zilhigge, ultima lună din calendarul islamic.

Potrivit unui comunicat al Muftiatului Cultului Musulman din România, Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu Ismael şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.

Mai multe articole despre:
Nicolae ciuca Kurban Bayram guvern