MENIU

Premierul Florin Cîțu, părăsit de un consilier după o lună - Ce funcție urmează să primească

Florin Cîțu, premierul României Foto: INQUAM

Premierul Florin Cîțu este părăsit de consilieri înainte de moțiunea de cenzură. Unde va fi numit Cristian Pistol după plecarea din Cancelaria prim-ministrului. 

Cristian-Ovidiu-Cătălin Pistol şi-a dat demisia din funcţia de consilier de stat, pe Infrastructură, în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Potrivit deciziei semnate de Florin Cîțu, Cristian-Ovidiu-Cătălin Pistol a fost eliberat, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Decizia a fost publicată publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Cristian-Ovidiu-Cătălin Pistol a fost numit pe 18 august în echipa de consilieri a premierului Cîţu.

Acesta va conduce CNAIR după demiterea Marianei Ioniță, în urma demisiei ministrului USR-PLUS Cătălin Drulă la începutul lunii septembrie, când alianța a ieșit de la guvernare. 

Fosta șefă de la CNAIR a fost schimbată marți, 27 septembrie - Mariana Ioniță. Atunci a fost schimbat Consiliul de Administrație al CNAIR.

Cristian Pistol a mai lucrat în CNAIR, în 2020, ca director la Implementare Proiecte.