SURSE Premierul desemnat Nicolae Ciucă a vorbit la telefon cu Marcel Ciolacu. Cele 10 condiții puse de PSD
Nicolae Ciucă, premierul desemnat de Klaus Iohannis, a discutat sâmbătă la telefon cu presedintele PSD, potrivit surselor Realitatea Plus. Convorbirea a avut loc în contextul în care Nicolae Ciucă a refuzat să se ducă la sediul PSD pentru a discuta cu Marcel Ciolacu, însă, potrivit unor surse, acceptă o negociere cu acesta la Parlament. Asta în condițiile în care USR a anunțat că nu va vota un Guvern din care să nu facă parte.
Potrivit unui comunicat de presă al PSD, în cadrul discuției, președintele Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.
De asemenea, Ciolacu i-a transmis prim-ministrului desemnat că așteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar și măsurile pentru stoparea declinului economic. În acest sens, președintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic și social.
O discuție mai aprofundată pe marginea programului de guvernare, a planului sanitar și a măsurilor economice urmează să aibă loc în cadrul unei întâlniri care va fi stabilită în zilele următoare, a transmis PSD.