MENIU

Premierul Dăncilă, în război cu Bruxelles-ul pe tema "justiției"! Dragnea anunță, premierul execută

Premierul Dăncilă, omul lui Dragnea

Premierul Viorica Dăncilă are o nouă solicitare expresă pentru ministrul Justiției, Tudorel Toader: să-i comunice dacă ministerul pe care-l conduce a fost solicitat de Consiliul Europei pe tema marilor dosare de corupție.

Premierul României, Viorica Dăncilă, îi solicită lui Tudorel Toader să-i comunice dacă în perioada 2012-2018 ministerul Justiției a primit solicitări de la Comisia Europeană similare uneia din 2012 în care se cereau explicații cu privire la câteva cazuri de corupție de înalt nivel.

Atunci era vorba de dosare aflate în curs de judecare ale unor personalități publice cum ar fi George Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Dacian Traian Remus, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chioariu.

"În spaţiul public au apărut informaţii referitoare la documentul oficial transmis de către Comisia Europeană Ministerului Justiţiei, în anul 2012, în cuprinsul căruia se solicitau informaţii cu privire la descrierea situaţiei juridice şi la stabilirea următorilor paşi procedurali în cazurile de presupusă corupţie la nivel înalt, dosare aflate în curs de judecată, care îi vizau pe domnii Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu. În urma dezbaterilor din mass-media, şi având în vedere interesul public cu privire la clarificarea unor aspecte extrem de importante, precum şi necesitatea funcţionării României ca stat democratic, suveran şi independent în care funcţionează separaţia puterilor în stat, vă solicit, domnule ministru, cu celeritate, să îmi comunicaţi dacă în perioada 2012 - 2018 au mai fost transmise astfel de solicitări Ministerului Justiţiei, direct ori în alt context", se arată în scrisoarea premierului adresată lui Tudorel Toader, potrivit unui comunicat al Guvernului.

PSD denunță practic o posibilă „imixtiune gravă și brutală" în actul de justiție din România. Liviu Dragnea a anunțat luni că premierul Viorica Dăncilă va trimite o scrisoare Comisiei Europene, prin care va cere explicații, după ce în spațiul public a apărut un presupus document ce ar ține de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), prin care se solicitau informații, cu nume și prenume, despre stadiul unor procese de mare corupție din România. Documentul datează din 2012.

„Este o listă într-un document MCV, din câte am înțeles, de persoane care erau în diferite faze ale unor proceduri judiciare, dosare sau procese pe rol. Dna prim-ministru ne-a informat că Guvernul sau/și ministrul justiției vor transmite o scrisoare de solicitare de clarificări la Comisia Europeană în legătură cu acest document, în care să încerce să afle și să aflăm cu toții ce a stat la baza întocmirii acestei liste, care sunt informațiile pe care s-au bazat și de ce s-a făcut această solicitare, pentru că deja din ce în ce mai mulți - dintre cei care și-au exprimat deja un punct de vedere - consideră și se poate considera că aceea a fost o imixtiune brutală în actul de justiție din România și se poate spune chiar că, de fapt, era o inducere a unei direcții ca acele persoane să fie neapărat condamnate. Nouă ni se pare ceva fără precedent, ceva foarte grav și din acest motiv susținem demersul pe care l-a anunțat doamna prim-ministru", a anunțat luni liderul PSD, Liviu Dragnea.

Mai multe articole despre:
tudorel toader