Dăncilă, discurs în Parlamentul European:Cetățenii români resimt un tratament inegal față de România
Viorica Dăncilă prezintă, la această oră, în Parlamentul European, prioritățile președinției române a Consiliului UE. De la ora 18:00, premierul și președintele Parlamentului European vor susține declarații comune.
UPDATE: Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, că viziunea României în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului UE se concentrează în jurul ideii de coeziune, inclusiv ducerea decalajelor între state.
"Europa a ştiut întotdeauna să depăşească obstacolele, să renască după episoade mai puţin faste. Astăzi ne aflăm din nou într-un moment complex al procesului de construcţie europeană, dar orice situaţie de acest gen poate fi transformată într-o nouă oportunitate, un nou început. În vizunea mea, exercitarea preşedinţiei rotative în următoarele şase luni nu e una doar formală. Cred că e important să arătăm cetăţenilor UE că instituţiile europene lucrează pentru ei şi că mai ales produc rezultate care le îmbunătăţesc viaţa şi perspectivele de viitor", a declarat Viorica Dăncilă.
"Sunt conștientă că prima etapă a preşedinţiei va fi redusă ca timp şi ca proces decizional. De aceea, mizez pe ajutorul dvs. pentru a rezolva cât mai multe dosare şi să răspundem provocărilor viitorului european. Viziunea noastră e structurată în jurul ideei de coeziune în toate domeniile. Coeziune politică, economică şi teritorială, în vederea reducerii decalajelor între state, coeziune socială, importantă prin prisma celor patru priorităţi ale pieţii interne", a mai spus premierul.
Uniunea se confruntă cu o paletă largă de riscuri. Trebuie să avansăm în ceea ce privește protejarea cetățenilor în spațiul virtual, într-o lume digitalizată. (...) Vom promova egalitatea de tratament. Acest aspect este esențial pentru încrederea cetățenilor în proiectul european. Cetățenii români resimt un tratament inegal față de România. Românii resimt inechitate când văd că țara lor e menținută în afara spațiului Schengen. Vreau să le mulțumesc domnilor Juncker și Tajani pentru susținerea totală în acest sens. V-am dat exemplul din țara mea pentru a ințelege că deciziile care se iau la nivel european se răsfrâng asupra cetățenilor statelor membre vizate de hotărârile noastre. Trebuie să eliminăm orice formă de tratament diferențiat", a adăugat Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă prezintă prioritățile Președinției României la Consiliul UE în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, care va avea loc la Strasbourg începând cu ora 16.00.
Nu este primul discurs al lui Dăncilă în Parlamentul European, în calitate de prim-ministru al României. Fostul europarlamentar PSD a mai avut o intervenție agresivă în octombrie 2018.
Atunci a participat la o dezbatere privind respectarea statului de drept din România, într-o sesiune plenară la Strasbourg.
Premierul a spus, în discursul său, că nu a venit să dea socoteală în Parlamentul European, şi a mai punctat: "Nu interziceți României ceea ce este permis în alte state. Vrem să vă fim parteneri, dar vrem să vă fim parteneri egali".
Dezbaterea din octombrie a fost marcată de discursurile europarlamentarilor români care s-au atacat reciproc: pe de o parte, europarlamentarii PSD-ALDE, care au apărat Guvernul, şi pe de altă parte, Monica Macovei sau Siegfried Mureşan.
Viorica Dăncilă, discurs agresiv în Parlamentul European: "Nu am venit să dau socoteală!"
Programul delegației conduse de Dăncila la Strasbourg
Ora 10.30 Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, cu președintele Comisiei pentru Afaceri Constituționale din Parlamentul European (AFCO), Danuta Hübner
Ora 10.30 Întrevederea ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, cu Pervenche Berès și Othmar Karas, co-raportori ai Parlamentului European
Ora 11.30 Întrevederea ministrului Muncii și Justiției Sociale, Marius Constantin Budăi, cu vicepreședintele Grupului S&D, Maria João Rodrigues
Ora 11.30 Întrevederea ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu coordonatorul S&D REGI, Constanze Krehl
Ora 11.30 Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu președintele Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiției și Afaceri Interne din Parlamentul European, Claude Moraes
Ora 12.00 Întrevederea ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu președintele Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, Iskra Mihaylova
Ora 12.00 Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu președintele Conferinței Președinților de Comisie, Cecilia Wikström
Ora 12.00 Întrevederea ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, cu Pervenche Berès, co-raportor European Supervisory Authorities
Ora 12.30 Întrevederea ministrului Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, cu raportorul pentru coordonarea sistemelor de securitate socială, Guillaume Balas
Ora 15.20 Sosirea delegației guvernamentale conduse de premierul Viorica Dăncilă la sediul Parlamentului European; Întâmpină președintele Parlamentului European, Antonio Tajani
- Fotografia de familie a delegației guvernamentale cu delegația reprezentanților Parlamentului European
(Sediul Parlamentului European, intrarea oficială Mariana de Pineda, lângă steaguri)
Ora 15.30 Întrevedere bilaterală a delegației guvernamentale conduse de premierul Viorica Dăncilă cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani
Ora 16.00 Intervenția prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, la dezbaterea în plenul Parlamentului European
Ora 18.00 Declarații comune de presă ale premierului Viorica Dăncilă cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani
Ora 18.00 Întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, cu președintele Comisiei pentru Afaceri Externe, David McAllister
Ora 18.45 Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, cu prim-vicepreședintele Parlamentului European, Mairead McGuinness
Ora 19.00 Prezentarea priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene de către premierul Viorica Dăncilă în cadrul reuniunii grupului S&D
Ora 20.00 Participarea delegației guvernamentale conduse de premierul Viorica Dăncilă, alături de înalți oficiali europeni, la vernisajul expoziției de fotografie cu tema "Tradiții și peisaje din România", organizată cu prilejul debutului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene