PREMIERĂ MONDIALĂ: primul TRANSPLANT realizat cu o inimă "MOARTĂ", o REUŞITĂ
Medicii de la St. Vincent's Hospital din Sydney au reușit, în premieră mondială, să realizeze transplantul a trei inimi a căror funcționalitate nu fusese menținută artificial. Procedura ar putea produce un efect benefic pentru persoanele care au mare nevoie de transplant, dar se confruntă cu criza organelor pentru transplant, salvând numeroase vieți omenești.
În situaţiile medicale clasice – în care inima pacienților aflați în stare ireversibilă, era încă funcţională organele prelevate în aceste condiții nu erau potrivite unei operații de transplant, după deconectarea de la aparate, îşi rărea bătăile și după aproximativ 20 de minute, încetau complet.
Conform legii donării de organe, în vigoare în Australia, chirurgii erau nevoiți să aştepte ca într-un interval de cinci minute aparatele de monitorizare să nu mai înregistreze nicio bătaie a inimii, înainte de a o putea preleva. În acest interval, lipsa oxigenării deteriora semnificativ ţesutul cardiac, iar inima putea fi compromisă pentru transplant.
Noua procedură constă în injectarea în țesutul cardiac a unei substanțe speciale de conservare, la care cercetătorii au lucrat peste 20 de ani, care permite chiar resuscitarea unor inimi al căror puls a încetat de 30 de minute.
Vezi mai multe pe jurnalul.ro.