Premieră mondială. Primul transplant de uter, realizat în SUA
Reprezentanții unui spital din Ohio (nordul SUA) au anunţat că medicii de la această unitate medicală au realizat miercuri primul transplant de uter din Statele Unite la o femeie în vârstă de 26 de ani, în cadrul unei intervenții care a durat 9 ore.
Starea pacientei, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a fost considerată "stabilă" joi.
Uterul grefat provine de la o donatoare decedată, a completat spitalul într-un comunicat, fără a oferi detalii suplimentare. O conferință de presă la care va participa echipa de medici de la Cleveland Clinic care a realizat transplantul va avea loc săptămâna viitoare, se adaugă în comunicat, confrom Agerpres.
Spitalul a început sa selecteze candidate pentru operația de transplant la sfârșitul anului 2015, în cadrul unui studiu clinic, aprobat de consiliul clinicii, care viza oferirea acestei proceduri unui număr de zece femei.
Cele care pot beneficia de un astfel de transplant suferă de o formă ireversibilă de infertilitate, care afectează 3-5% dintre femeile din întreaga lume, a indicat spitalul.
Specialiștii de la Universitatea de Medicină din Gothenburg (Suedia) au fost primii din lume, în 2013, care au efectuat un transplant de uter cu succes, ceea ce a permis femeii respective să dea naștere unui copil în septembrie 2014.