MENIU

Premieră mondială! Cercetători australieni au inventat un TEST CORONAVIRUS care dă rezultatul în 20 de minute

coronavirus testare Foto: Pixabay.com

Este vorba de un test care poate detecta infecția cu coronavirus în aproximativ 20 de minute folosind mostre de sânge, ceea ce ar fi o premieră mondială potrivit oamenilor de știință implicați.

 

Cercetătorii de la Universitatea Monash susţin că testul lor poate determina dacă o persoană este infectată sau dacă a fost infectată în trecut.

„Printre aplicaţiile pe termen scurt ale acestui test se numără identificarea rapidă a cazurilor şi urmărirea contacţilor pentru a limita răspândirea virusului”, susţin cercetătorii într-o lucrare ştiinţifică publicată vineri în jurnalul ACS Sensors, realtează Reuters, potrivit Agerpres.

Echipa de cercetare a fost coordonată de BioPRIA şi de Departamentul de Inginerie Chimică al Universităţii din Monash, cu participarea unor cercetători de la ARC Centre of Excellence in Convergent BioNano Science and Technology (CBNS).

Testul lor, ce foloseşte 25 microlitri de plasmă din sânge, caută urme de aglutinare sau aglomerări de celule roşii ce sunt provocate de coronavirus.

Dacă testele de acum, prin prelevarea de mucozităţi, sunt folosite pentru a detecta persoanele infectate cu noul coronavirus, noul test poate determina şi dacă un subiect a fost infectat recent şi ea nu mai există.

Sute de astfel de noi teste pot fi prelucrate pe oră, conform cercetătorilor care speră că testul poate fi folosit de asemenea pentru a detecta anticorpii apăruţi în urma vaccinării în studii clinice.

Aceștia au făcut o cerere pentru patentarea invenției și acum căută sprijin comercial și guvernamental pentru producția la scară largă.

Noul coronavirus a infectat până vineri aproape 14 milioane de oameni în toată lumea și a ucis alți peste 593 de mii de la izbucnirea epidemiei în Wuhan, provincia Hubei, China, în decembrie 2019. În același timp, peste 8,3 milioane de oameni s-au vindecat, potrivit datelor centralizate de Worldometer.