PREMIERĂ la Staţia Spaţială Internaţională: prima recoltă de LEGUME PROASPETE, perfect COMESTIBILE
Astronauţii ruşi au reuşit să obţină legume proaspete în cadrul unui program de grădinărit implementat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează 7sur7.be.
Încântaţi de rezultatul experimentului lor, astronauţii de la bordul ISS au precizat că legumele obţinute la bordul staţiei sunt perfect comestibile. "Studiul nostru despre cultura de mazăre este foarte promiţător", au afirmat ei.
Astronauţii de pe ISS au reuşit de altfel să cultive cu succes şi legume japoneze şi grâu pitic, ale căror seminţe sunt de o calitate excelentă, a precizat Margarita Levinskikh, cercetătoare la Institutul de cercetări biomedicale, afiliat Academiei de Ştiinţe din Moscova.
Astronauţii ruşi speră să cultive anul viitor orez, tomate şi ardei gras în sera amenajată la bordul ISS. Aceasta trebuie însă să suporte câteva mici reparaţii înainte de a fi operaţională, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.
Astfel de culturi vor completa alimentaţia astronauţilor în timpul misiunilor spaţiale. Cercetătorii vor să vadă, totodată, dacă planetele de pe ISS suportă modificări de ordin genetic în spaţiu.
În prezent, ISS este aprovizionată cu alimente produse pe Terra. În urmă cu câteva săptămâni, un vehicul spaţial de tip cargo s-a conectat la ISS la bordul căreia a transportat o încărcătură de 1.300 de kilograme de provizii pentru rezidenţii staţiei. Alimente, îmbrăcăminte, cadouri de Crăciun trimise de familiile astronauţilor, dar şi furnici (pentru un studiu), au făcut parte din acea încărcătură.
La începutul acestui an, NASA a anunţat că durata de funcţionare a ISS va fi prelungită cu încă patru ani, graţie garanţiilor financiare ale guvernului american. Acest laborator spaţial va rămâne deci funcţional cel puţin până în 2024, fapt ce permite continuarea finanţărilor pentru programele de cercetări ştiinţifice realizate în condiţii de imponderabilitate.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.