MENIU

Premieră în justiție! Judecătorii ieșeni au confiscat mașina unui șofer care nu se oprea din băut

Foto arhivă

Judecătorii ieșeni au confiscat mașina unui șofer care nu se oprea din băut. Măsura a fost luată după ce din documentele medicale a reieşit că pensionarul în cauză suferă de etilism cronic.

Anul trecut, bărbatul a fost găsit de poliţişti la volanul maşinii sale cu o alcoolemie de 2,44 la sută în sânge. Acesta nu s-a prezentat însă la Poliţia Rutieră pentru declaraţii, iar agenţii care au mers la el acasă l-au găsit din nou sub influenţa alcoolului. 

Expertiza medico-legală efectuată la Socola avea să-i identifice mai multe afecţiuni, inclusiv etilismul cronic.

Instanţa a reţinut în favoarea lui vârsta de 70 de ani, constatând însă că etilismul cronic şi insistenţa cu care s-a încăpăţânat să conducă, deşi era beat, reprezintă un pericol atât pentru ceilalţi, cât şi pentru propria-i persoană. De altfel, chiar în sala de judecată, el şi-a pierdut temporar cunoştinţa ca urmare a sevrajului.

Magistraţii Judecătoriei l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare, interzicându-i totodată şi să mai conducă timp de 5 ani. Pentru a fi siguri că măsura va fi respectată, judecătorii au dispus confiscarea autoturismului. Ieşeanul a atacat sentinţa, magistraţii Curţii de Apel urmând să analizeze cazul la sfârşitul lunii viitoare.