Premieră: A fost aprobat primul medicament făcut cu o imprimantă 3D. Iată cum se fabrică
Agenția americană pentru medicamente (FDA) a dat undă verde pentru primul medicament fabricat cu o imprimantă 3D, a anunțat compania Aprecia Pharmaceuticals, care produce aceste tablete solubile pentru tratarea crizelor de epilepsie.
Firma cu sediul în Ohio precizează într-un comunicat publicat pe site-ul său că sistemul său de imprimare în 3D poate produce doze de până la 1000 de miligrame per comprimat.
Un purtător de cuvânt al FDA (Food and Drug Administration), Sandy Walsh, a confirmat marți într-un e-mail transmis agenției France Presse că este vorba de primul medicament produs de o imprimantă 3D a cărui comercializare a fost aprobată de agenție. Aceasta precizează, de asemenea, că acest medicament, Spritam (levetiracetam), este deja comercializat de mai mulți ani în alte forme pentru tratarea epilepsiei, conform Agerpres.
Aprecia Pharmaceuticals, care nu este cotată la bursă, intenționează să distribuie Spritam în primul trimestru al anului 2016 și să dezvolte și alte medicamente folosind tehnologia 3D în următorii ani.
FDA a aprobat deja comercializarea unor dispozitive medicale, inclusiv proteze, fabricate cu ajutorul imprimantelor 3D.
Medicina utilizează din ce în ce mai mult imprimarea 3D pentru a produce tratamente personalizate pentru pacienți cu boli rare sau care au suferit anumite leziuni.