"Pregătiți-vă, vine Austeritatea!" Locotenentul lui Dăncilă anunță apocalipsa post-PSD
Continuă războiul declarațiilor cu privire la măsurile care vor fi luate de un guvern viitor pentru a acoperi impactul bugetar creat de majorările de salarii și pensii din epoca Dăncilă. Cei care fac comunicarea în PSD strigă la unison: cei care vor să dărâme guvernul pregătesc tăieri pe linie!
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, iese la atac în răboiul de gherilă cu Opoziția înainte de moțiunea care încearcă să dărâme Guvernul Dăncilă.
Fifor prezintă o imagine apocaliptică legată de preluarea guvernării din brațele PSD. Toate majorările date de PSD la salarii vor fi luate din buzunare sub formă de taxe și impozite, scrie Fifor pe Facebook.
"Spuneți adio creșterilor de pensii", avertizează vicepremierul pentru parteneriate strategice, care confundă avertismentul șefului Camerei de comerț germane, Dragoș Anastasiu, cu programul de guvernare al PNL.
Locotenentul nr.1 al premierului Viorica Dăncilă, după debarcarea lui Dragnea, este convins că urmează un tăvălug de tăieri - de salarii, locuri de muncă sau localități:
"Am văzut ieri programul de guvernare propus de PNL: 400.000 de oameni concediați, creșterea impozitelor pe salarii prin introducerea unei cote progresive, desființarea județelor și a 2000 de comune din România.
O spune chiar „premierul de compromis" pregătit de Iohannis pentru partidele de opoziție.
Pe scurt: tăieri! Tăieri de locuri de muncă, tăieri de salarii, tăieri de județe și de localități. 1 din 3 bugetari va rămâne pe drumuri (vorbim de medici, profesori, polițiști, militari etc.).
Toate majorările date de PSD la salarii vă vor fi luate din buzunare sub formă de taxe și impozite. Spuneți adio creșterilor de pensii. Iar când veți avea nevoie de un aviz de la autoritățile locale, veți merge zeci sau sute de kilometri până la primărie sau la consiliul regional.
Pregătiți-vă! Vine Austeritatea!
Aveți o singură șansă să opriți acest tăvălug: votul pe care îl veți da la alegerile din noiembrie!", a scris joi dimineața pe Facebook Mihai Fifor.